Scris de M. Hoster - Timişoara rugbistică a marcat o nouă premieră. Într-o prezentare de zile mari, ce ar face invidioase şi cele mai importante cluburi sportive europene, Rugby Club Municipal şi-a lansat, înaintea semifinalei campionatului, albumul de prezentare. “Nodul gordian” este numele sub care sportivii timişoreni sunt prezentaţi lumii întregi.
“Asistăm la un eveniment aparte, nu e doar sportiv, dar şi cultural, nu e doar o broşură de prezentare, ci un album ce va stabili un standard în rugby-ul românesc”, a declarat Robert Şerban, cunoscutul scriitor şi jurnalist timişorean, la lansarea oficială a albumului de prezentare al RCM.
“E un album profesionist, ce va face cinste echipei. O echipă îşi ia puterea din unitatea grupului, am făcut această legătură, un nod ce ţine împreună firele care sunt jucătorii. Avem foarte multe naţionalităţi la echipă, sunt 36 de jucători, fiecare reprezintă unul dintre mai multe fire legate împreună”, a declarat, la rândul său, Dan Dinu, vicepreşedintele clubului, sufletul care a pus în mişcare singura echipă din Timişoara devenită campioană naţională în ultimii ani.
Iar dacă tot vorbim de titluri, echipa se apropie încet, dar sigur, spre unul nou, o încununare a unui sezon excelent pe care RCM l-a avut în 2013.
Sâmbătă, de la ora 10:00, pe stadionul “Gheorghe Răşcanu”, toată Timişoara iubitoare a acestui sport este aşteptată alături de echipa favorită. Va veni Farul Constanţa pentru a încerca să treacă de gazde, în ceea ce va fi semifinala campionatului. Cam greu, spune toată lumea! E şi normal, pe teren se află chiar campioana en-titre, RCM Timişoara.
Nici o problemă, locuri sunt destule ne asigură reprezentantul Primăriei Timişoara în conducerea clubului unde a devenit asociată cu drepturi depline, Radu Ţoancă. “Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş au devenit asociaţi în cadrul RC