Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O dietă bogată în carbohidraţi sănătoşi este asociată, în general, unui organism sănătos

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Când vine vorba de grăsimi, părerile specialiştilor se bat cap în cap, iar noi nu ştim încă, dacă este sau nu corect să consumăm grăsimi. Când şi în ce cantităţi e bine să consumăm grăsimi? Este întrebarea care stă pe buzele tuturor, atunci când vine vorba de o dietă. Ar trebui ca lumea întreagă să înţeleagă faptul că grăsimile nu sunt deloc nesănătoase, mai ales dacă ştim cum să le consumăm. O dietă bogată în carbohidraţi sănătoşi este asociată, de cele mai multe ori, unui organism sănătos. Am extras mai jos, câteva păreri ale specialiştilor legate de grăsimi.

Ai auzit spunându-se foarte des că grăsimile îngraşă şi că trebuie să le eviţi cât poţi. „Depinde de grăsimile pe care le mănânci“, spune nutritionistul american Tricia Psota. „Grăsimile din chipsuri, prăjituri şi diferite mâncăruri pot creşte colesterolul şi riscul pentru diferite boli. Poţi să încerci grăsimi bune care se găsesc în nuci, avocado şi somon. De asemenea Sharon Palmer, autoarea cărţii The Plant- Powered Died consideră că, dacă le combini cu a dietă echilibrată, grăsimile sănătoase nu te îngraşa“, scrie csid.ro. „Să mănânci în porţii mici şi dese e ideal dacă vrei să alungi foamea. Astfel, ai control asupra porţiilor şi faci alegeri mai bune din punct de vedere nutriţional“, spune Mike Clancy, personal trainer la David Barton's Gym. „Gustările inteligente precum nucile, fructele şi iaurtul cresc nivelul de energie de-a lungul zilei.“

Chrissy Carroll, fondatorul Inspired Wellness Solution este de altă părere: „Studiile legate de consumul carbohidraţilor arată că sunt prost înţeleşi“. „E adevărat că că excesul de carbohidraţi măreşte riscul problemelor cardiovasculare. Dar, nu sunt studii cum că acei carbohidraţi sănătoşi precum cerealele, fructele sau legumele pot avea un impact negativ asupra sănătăţii. Din contră, multe studii sugerează că o dietă bogată în carbohidraţi sănătoşi e

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum o ora
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum 22 minute
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum o ora
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum 52 minute
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 3 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 22 minute
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

O asistentă de la UPU Constanța, de 28 de ani, găsită moartă în casă după ce s-ar fi sinucis

Adevarul acum o ora
O tânără de 28 de ani, asistentă medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, a fost găsită moartă în locuinţa sa, după ce s-ar fi sinucis.

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 5 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Jennifer Lopez şi Ben Affleck au finalizat divorţul

Mediafax acum 53 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck, cunoscuţi drept cuplul „Bennifer”, şi-au finalizat divorţul, conform documentelor depuse luni la Curtea Superioară din Los Angeles. Cei doi au ajuns la o înţelegere prin mediere, fără obligaţia de a plăti pensie alimen

Vremea

București
acum

11°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°