IAȘI. O femeie de 66 de ani din localitatea Tansa, acuzată că a provocat decesul propriului fiu, va trebui să dea ochii cu judecătorii.
Procurorii au trimis-o în judecată pe Veronica Căliman, pentru lovituri cauzatoare de moarte. Astfel, femeia este văduvă şi locuia cu unul dintre cei cinci fii, Grigore, care suferea de epilepsie. Anchetatorii au afirmat că amândoi consumau băuturi alcoolice, după care se certau. Din acest motiv, la finele lunii iunie s-a ajuns la o tragedie.
Așadar, Grigore a stat câteva zile în Iaşi, pentru a face analize medicale, iar, la plecare, pe 30 iunie, unul dintre fraţi i-a dat niște bani şi mâncare. Grigore a decis să oprească prin câteva cârciumi înainte de ajunge acasă. Ulterior, acesta a căzut beat în drum, unde l-a şi găsit mama lui.
Potrivit anchetatorilor, pensionara l-a lovit de mai multe ori pe fiul ei cu un băţ, după care a plecat să-i caute bagajele, pe care nu le-a mai găsit.
Oamenii legii au afirmat că, pe drumul de întoarcere spre casă, femeia şi-a lovit din nou fiul. Spre seară, gemetele de durere ale lui Grigore au fost auzite de un sătean, care i-a bătut la poartă Veronicăi, pentru a o anunța, dar femeia i-a cerut acestuia să plece. Când s-a pornit ploaia, Veronica şi-a acoperit fiul cu o pătură, însă a refuzat să-l târâie până în casă. A doua zi, bărbatul a fost găsit mort.
„Decesul a fost cauzat de ruperea cartilajului tiroidian. Inculpata a susținut că nu l-a lovit atât de tare, încât să-i provoace decesul, însă femeia a fost văzută de un sătean chiar în clipa în care îşi împungea fiul în zona gâtului“, a menționat Carmina Pascal, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
IAȘI. O femeie de 66 de ani din localitatea Tansa, acuzată că a provocat decesul propriului fiu, va trebui să dea ochii cu judecătorii.
Procurorii au trimis-o în judecată pe Veronica Căliman, pentr