Prima dragoste este şi cea mai mare sau este doar impresia unor domnişoare care s-au complăcut ani buni într-o relaţie doar pentru că „nu este bine să schimbi bărbaţii ca pe şosete”? Poate că în unele cazuri, prima dragoste chiar este cea mai puternică şi că bărbatul întâlnit în adolescenţă a rămas şi singurul, chiar şi după un mariaj de 40 de ani. Poate că vremurile în care acea primă dragoste a apărut impuneau o stabilitate în relaţie şi nu dădea bine să treci de la un bărbat la altul, chiar dacă alesul nu-ţi oferea tot ceea ce aveai nevoie.

Alte femei, ceva mai curajoase, nu s-au temut de gura lumii şi au pus punct când au văzut că lucrurile scârţâie şi Făt-Frumos este doar un alcoolist notoriu, violent şi afemeiat, mai cu seamă în rândurile prietenelor de cafea ale soţiei.

Doamnele de fier au înţeles că lumea nu se termină odată cu primul bărbat, fie el soţ şi tată de copii. Nu vreau să mă erijez într-un lup moralist, însă nici o femeie nu ar trebui să suporte un trai de calvar doar pentru că există copii. Cât de bine ar putea creşte acei copii într-un mediu în care cearta, jignirile şi bătăile sunt la ordinea zilei?

Oare „educaţia” primită acasă nu-i va ajuta chiar şi pe ei să ajungă la fel la maturitate?

Este adevărat că dragostea este oarbă, dar există totuşi o limită şi sacrificiul de sine nu se acceptă în nici o situaţie. Nici o femeie nu ar trebui să accepte să fie călcată în picioare, însă pentru unele femei, lumea chiar se termină cu el.

Nu pot trece mai departe, chiar dacă el are pe altcineva în viaţa lui. Continuă să-l plângă, să-l asalteze cu mesaje şi declaraţii de dragoste, să-l vadă în toţi bărbaţii de pe stradă şi să-l visese noapte de noapte. Unele dintre Eve au găsit putere să meargă mai departe, altele continuă să sufere după el şi să refuze avansurile oricărui alt bărbat, sperând că vreodată, într-o zi cu soare, el