Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul oncolog Maurice Tubiana, un pionier al radioterapiei, a murit la vârsta de 93 de ani

Publicat in Mediafax, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Medicul oncolog Maurice Tubiana, promotor al radioterapiei, specialist în radiologie şi radiobiologie de talie mondială, a murit marţi la Paris la vârsta de 93 de ani, a anunţat Academia de medicină din Franţa.

Medic şi fizician, Maurice Tubiana a coordonat Centrul anticancer al Institutului Gustave-Roussy din Paris. A fost un pionier al radioterapiei, promovând utilizarea în scopuri medicale a izotopilor radioactivi, atât pentru diagnosticare şi investigaţii clinice, cât şi pentru terapia în sine.

Un ultim omagiu oficial va fi adus vineri, într-o ceremonie militară în curtea Domului Invalizilor din Paris, acestui fost membru al Rezistenţei franceze din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cu Crucea de Război 39-45 şi cu Medalia Evadaţilor.

Născut pe 25 martie 1920, la Constantine, în Algeria, doctor în medicină şi licenţiat în fizică, Maurice Tubiana, care a absolvit şi cursurile Universităţii Berkeley din California, s-a angajat ca medic intern la Assistance Publique - Hôpitaux de Paris în 1946.

Devenit profesor de fizică medicală în 1952, radiolog la Assistance Publique - Hôpitaux de Paris în 1958 şi profesor la Facultatea de Medicină din Paris din 1963 până în 1989, Maurice Tubiana a avut o carieră neîntreruptă în domeniul medical, lucrând în principal la Institutul Gustave-Roussy.

Odată cu primirea în 1981 a Gray Medal, cea mai înaltă recompensă internaţională în domeniul radiobiologiei, profesorul Tubiana a devenit celebru pe plan internaţional. În 1991 a primit o altă distincţie importantă, premiul Pezcoller, pentru întreaga carieră.

A fost, totodată, membru în comitetul central al Ligii pentru drepturile omului şi ale cetăţeanului.

Alături de câteva sute de articole ştiinţifice, profesorul Tubiana a publicat mai multe cărţi pentru publicul larg, precum "Le Refus d

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 45 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 39 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 43 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°