Filofteia şi Varvara, cele două freze uriaşe, botezate astfel de constructori, au început, miercuri, să sape galeriile pentru metroul din Drumul Taberei din Capitală. Premierul Victor Ponta şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, au participat la începerea săpăturilor.
"Am vrut să fim la momentul în care acesată nouă tehnologie, care nu a mai fost folosită în România, a intrat în funcţiune. Mă asigur, împreună cu directorul general de la Metrorex şi cu constructorul, că există finanţare şi că se lucrează. Actuală maşină lucrează cu o viteză de 10 ori mai mare decât cea cu care s-a lucrat la celelalte magistrale. Lucrările merg fără întrerupere", a declarat Victor Ponta.
"Mă bucur să fiu în postura celor care fac lucruri şi nu în postura celor care stau şi ne critică", a completat acesta.
Premierul a precizat că, iniţial, proiectul a fost gândit prost. "Fostul Guvernul a alocat numai 10 milioane de euro, iar noi trebuie să completam până la 1,5 miliarde de euro. Lucrarea ar trebui să fie gata în 2016. S-a întârziat proiectul cu un an, pentru că în bugetul 2011-2012 nu s-a pus niciun ban la buget pentru acest proiect. Am încredere că toţi cei care lucrează aici îşi fac treaba foarte bine", a mai spus oficialul.
Premierul a declarat că îi pare rău pentru locuiorii din zonele unde se construieşte metroul, pentru că trebuie să îndure acest disconfort.
VEZI ŞI: Cum va arăta HARTA METROULUI peste 20 de ani