Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, este tipul activistului de partid anost, arivist, dar gospodar. Deşi atât el, cât şi soţia sa, Amalia, au dat toată viaţa cu sapa la stat, averea familiei este mai mult decât consistentă. Fost PCR-ist, devenit natural PSD-ist loial, Ioan Cindrea a mai avut şi câteva puseuri antreprenoriale, investind pe ici pe colo, sau controlând câteva firme, dar nu are totuşi anvergura necesară pentru a candida la titlul de lord regional.
Cindrea pare să fie preşedintele pe viaţă al PSD Sibiu, el fiind de neclintit în acest post din 1996 şi până în prezent. În 2000, a avut şi o tentativă de a deveni primar al Sibiului, dar a fost “tăvălit” de Klaus Iohannis. Se resemnează, se scutură de praf şi, în acelaşi an, obţine primul mandat de deputat, dar rămâne în Parlament doar un an, optând pentru un post de secretar de stat la Ministerul Muncii, în Guvernul Năstase. În 2004, se reîntoarce în fotoliul de deputat, la care nu renunţă decât în 2012, atunci când preia preşedinţia Consiliului Judeţean, în numele USL.
Între ANI şi Amalia
În timpul ultimului mandat de deputat, mai precis în perioada 5 octombrie 2009 - 1 februarie 2011, deputatul Cindrea îşi angajează soţia, pe Amalia, în cadrul biroului teritorial. Prestaţiile Amaliei sunt recompensate de soţul-deputat cu 35.061 lei (aproximativ 8.138 de euro), din banii statului. ANI se sesisează şi declanşează urmărirea penală împotriva sa. Amalia este nevoită să renunţe la acest job. Dar imediat după câştigarea alegerilor pentru Consiliul Judeţean din 2012, Amalia revine pe statele de plată ale statului, fiind numită, la cererea soţului, la conducerea Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Sibiu. Amalia Cindrea a susţinut în faţa presei că doar CV-ul a recomandat-o pentru acest post şi buna relaţie pe care o are cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, nu