Lungul sir de dezbateri de la Banca Nationala, avand ca tema infruntarea crizei, a continuat luni cu o intalnire in trei: Suedia, Turcia si Romania. O sursa de inspiratie pentru Romania? Mult mai mult: o foarte importanta lectie. Nu intru in detalii. Mass-media le-a analizat pe toate fetele. Ma voi opri insa la o idee, subliniata de un profesor suedez, ce mi se pare de o insemnatate cardinala: „Daca tot a venit peste noi o criza, si inca una globala, sa n-o risipim; s-o fructificam“.
Aici, in Romania, la cumpana dintre anii 2008 si 2009, incepeam sa dobandim imaginea exacta nu numai a scaderii PIB-ului, ci si a ravagiilor provocate de criza intregii tari. De atunci au trecut cinci ani. Privindu-ne in oglinda acestui timp al turbulentelor, ne-am convins, incet-incet, ca a durat mult si a fost grea obisnuinta cu o noua realitate pe care am numit-o criza. Mai cu seama ca unei bune parti a populatiei i se paruse, incepand din anul 2000, cu deosebire in anii 2004-2008, ca traieste momente de exuberanta. Fiindca, adeseori, tara noastra s-a confruntat cu situatii ce ne trezesc, astazi, stari nostalgice. Se adunau multi bani, chiar prea multi uneori, bancile copleseau populatia cu credite, mai departe cererea de consum coplesea oferta, iar oamenii consumau, consumau. Dupa cativa ani de bunastare, desigur pe datorie, a venit criza si au inceput imediat intrebarile. Si problemele. Multe, dramatice, dureroase. S-au adunat multe intrebari si putine raspunsuri dupa ce, in 2009 si in 2010, ne-am vazut constransi sa parcurgem o etapa a „cresterii minus“. Ceea ce inseamna ca PIB-ul a crescut... sub nivelul anului 2008. In 2011 am iesit din recesiune dupa ce a fost obtinuta o crestere peste nivelul anului 2010. La fel si in 2012. Pe o „crestere plus“ mizam si in 2013. Dar iesirea din recesiune, in 2011, nu a echivalat cu iesirea din criza.
Sigur, noua ani de crestere e
