Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DGPMB: Fotografiile cu Constantin Brâncuşi au fost recuperate

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Poliţiştii din Bucureşti au recuperat mai multe fotografii cu sculptorul Constantin Brâncuşi care au fost furate în urmă cu aproximativ patru ani, suspectul fiind reţinut, informează un comunicat DGPMB.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost sesizaţi la începutul lunii iulie de către partea vătămată cu privire la faptul că în februarie 2010 a constatat că din locuinţa în care a locuit mama sa ar fi fost sustrase mai multe fotografii ce îl reprezentau pe Constantin Brâncuşi. În baza datelor şi informaţiilor deţinute, judiciariştii Secţiei 14 Poliţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au efectuat o percheziţie domiciliară în Bucureşti la un atelier de arte plastice. În urma acestei acţiuni, poliţiştii Capitalei au reuşit identificarea proprietarului existând date conform cărora acesta ar fi efectuat mai multe tranzacţii având ca obiect fotografiile aparţinând părţii vătămate. Cu ocazia percheziţiei şi a investigaţiilor, judiciariştii bucureşteni au reuşit şi identificarea suspectului infracţiunii de furt, un bărbat în vârstă de 33 de ani, care ar fi reuşit să sustragă bunurile din apartamentul părţii vătămate. Continuând cercetările în acest caz, judiciariştii au stabilit că, în iarna anului 2009, suspectul, care se ocupa de întreţinerea apartamentului mamei persoanei vătămate, a observat într-o cutie mai multe fotografii reprezentându-l pe sculptorul Constantin Brâncuşi, pe care le-ar fi sustras, iar mai apoi le-ar fi depozitat la domiciliul său. Fotografiile au stat în apartamentul suspectului până la începutul lunii iulie 2013 când, având nevoie de bani, le-ar fi vândut prin intermediului proprietarului atelierului de arte plastice, pentru suma de 2.300 de euro. Poliţiştii Secţiei 14 au constatat că fotografiile ar fi fost revândute unor persoane care se ocupă cu tranzacţii legate de obiecte de artă, stabilindu-se că ult

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°