Secretarul de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Gabriel Călin Onaca, şi directorul companiei Motorola, Graeme Hobbs, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, au vizitat, ieri, centrul zonal de la Cobadin şi cea mai modernă staţie de epurare din ţară, modernizată pe bani europeni. Evenimentul a fost prilejuit de inaugurarea programului pilot “SCADA” Cobadin şi încheierea proiectului „Instalaţii de control şi reducerea mirosului în zona anaerobă a bio reactoarelor, inclusiv mutarea treptei nămolului“ la Staţia de Epurare Constanţa Nord.
Economie de energie
În proiectul SCADA sunt cuprinse 25 de localităţi din zona Cobadin şi 64 puncte de lucru automatizate pentru funcţionarea acestui sistem. Fiecare punct de lucru a fost dotat cu staţie de pompare, staţie de clorinare, puţuri, rezervoare, bazine de acumulare. În plus s-a creat o reţea de distribuţie apă pe teritoriul celor 25 de localităţi. Beneficiari ai acestui proiect sunt peste 25.000 de locuitori. “Suntem înştiinţaţi imediat de orice avarie care apare în acest sistem pentru că presiunea scade şi atunci cineva trebuie să meargă să rezolve această avarie. Din fericire pentru noi, rezultatele din ultimele două luni au arătat că numărul acestor avarii a scăzut semnificativ pentru că s-au eliminat şocurile hidraulice, presiunile necontrolate. În afară de acest lucru, o mare surpriză pentru noi a fost că am obţinut o economie de energie reală măsurată foarte mare, de aproximativ 22% doar după două luni”, a precizat directorul general adjunct în cadrul S.C. RAJA S.A., Aurel Presură.
Directorul general Motorola, Graeme Hobbs, a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment: “Vorbim despre un parteneriat de durată între companiile noastre. Suntem extrem de încântaţi de proiectul pilot pe care l-am implementat pentru că într-un timp foarte scurt a ademonstrat rezultate companiei RAJA Constan