Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 - 1963, s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu denunţul formulat împotriva lui de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
UPDATE ora 11.21:Alexandru Vişinescu a fost pus sub acuzare, marţi, pentru crime contra umanităţii, în dosarul privind moartea unor deţinuţi politici în Penitenciarul Râmnicu Sărat, pe care l-a condus din 1956 până în 1963, potrivit unor surse judiciare.
UPDATE ora 11.02: Lui Alexandru Vişinescu i s-a făcut rău în timpul audierilor de la Parchetul General.
Alexandru Vişinescu nu a declarat nimic la intratrea în Parchetul General, el fiind însoţit de două persoane, care le-au reproşat jurnaliştilor că "şi-au bătut joc de el trei săptămâni pe posturile de televiziune". Cei doi le-au distribuit ziariştilor o copie a talonului de pensie al lui Vişinescu, conform căreia acesta are o pensie de "doar" 3.296 lei, şi nu de peste 6.000 de lei, cum s-a vehiculat în mass media. Alexandru Vişinescu este unul dintre cei 35 de torţionari identificaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Împotriva sa a fost depusă o sesizare penală pentru omor deosebit de grav, el fiind descris de foştii deţinuţi politici drept "un individ extrem de crud", transmite Agerpres. Alexandru Vişinescu a negat orice vină pe care ar fi putut să o aibă, acuzând sistemul comunist şi conducerea de la acea vreme.
Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 - 1963, s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu denunţul formulat împotriva lui de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
UPDATE ora 11.21:Alexandru Vişinescu a fost pus sub acuzare, marţi, pentru crime contra uman