Universitatea din Bucureşti introduce un program de master nou, internaţional, la care se pot înscrie studenţi atât din România, cât şi din alte ţări ale lumii. Masterul se va desfăşura pe parcursul a doi ani, studenţii urmând să studieze, în primul an, la Berlin şi în cel de-al doilea la Universitatea din Bucureşti.
Începând cu anul universitar 2013-2014, Universitatea din Bucureşti (UB) organizează în parteneriat cu Institute for Cultural Diplomacydin Berlin programul de master „Globalizare şi Diplomaţie Culturală”.
În cadrul noului program masteral, studenţii vor urma cursuri din domeniul politicii şi economiei internaţionale, precum şi o serie de cursuri din sfera studiilor culturale, a diplomaţiei, a istoriei şi a filosofiei.
Noul program de master se adresează studenţilor din orice ţară, inclusiv celor din România, însă înscrierile se fac, pentru acest prim an, la Berlin. „Studenţii de la acest master sunt studenţi din restul Europei şi lumii. Este o primă experienţă de acest gen, în România. Se pot înscrie şi studenţii români, dar taxele sunt puţin prohivitive, pentru acest master, 6.000 de euro pe an. Suntem însă în discuţii, şi directorul Institutului din Berlin doreşte acest lucru, pentru a putea introduce şi burse pentru acest master. Este vorba de sponsorizare. Universitatea din Bucureşti are, ca obiectiv principal, asigurarea studiilor cu dimensiune internaţională şi de aceea a fost introdus şi acest program de master. Primul an se va desfăşura la Berlin, cu profesori de acolo, iar în cel de-al doilea an, studenţilor le vor preda profesori de la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti”, a declarat, pentru PUTEREA, decanul Facultăţii de Filosofie a UB, prof. dr. Vasile Romulus Brâncoveanu.
Organizarea programului
Masterul în Globalizare şi Diplomaţie Culturală va avea durata de doi ani. Cursurile din primul an d