Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se mai intampla pe frontul comunicarii Rosia-Montana? Cine pierde teren, cine castiga si ce mai descoperim?

Publicat in HotNews, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Mișcări de stradă, răpăiala cuvintelor, adulmecarea inamicului. Conflictul dintre cele două tabere are de toate. Am intrat în a patra săptămână de protest. Deja există o istorie. Avem bătălii pierdute, avem și bătălii câștigate. Se întâmplă adesea ca spectatorii să fie prinși în mijlocul tirului. Iar asta să îi aducă într-o tabără sau alta. Ceea ce este sigur e faptul că încleștarea se extinde.

Tabăra pro-aur: RMGC, politicienii și marea parte a presei.

Principala modificare majoră este cea a mesajului strategiei de comunicare. Pentru a treia oară!

Să recapitulăm: RMGC este autorul unei campanii de schimbare a percepției asupra exploatării miniere de la Roșia-Montană. Pe scurt spus, încearcă să îi convingă pe români că proiectul minier trebuie să se întâmple. În astfel de campanii, emoția primează, rațiunea stă pe locul doi. De cele mai multe ori dă o mână de ajutor emoției. Ca atare, e nevoie de un mesaj care să te facă să aderi cu totul. Unul care să te locuiască. Sau să te confiște.

Primul mesaj, cel dinaintea crizei instalate acum 3 săptămâni, a fost cel al beneficiilor economico-socialo-culturalo-ecologico-militaro-sportivo-educaționalo-geologico-istorico-culinaro-științifico-etnologico-strategico-antropologio-umanitaro-reginalo-naționale. Înțelegeți voi. E bine să se întâmple minierit din toate punctele de vedere. Numai Dumnezeu nu a fost invocat în chestiunea aceasta. Zalmolxis a fost însă amintit în numele minieritului-secular-din-moși-strămoși-până-la-daci.

Acest mesaj era prezent pe toate canalele media plătite de RMGC prin contracte de publicitate. Adică mai tot ce mișcă presa din România. Protestele au prins amploare și au reușit să treacă de blocajul mediatic impus de televiziunile, cotidianele și site-urile care defilau cu mesajul beneficiilor fabuloase aduse de exploatarea de la Roșia-Montană. Acesta a fost momentul în car

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 44 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

„O a doua Ucraină”. Zaharova acuză Occidentul că vrea să transforme Moldova într-o bază NATO pentru confruntarea cu Rusia

HotNews acum 25 minute
Ţările occidentale pregătesc pentru Republica Moldova rolul unei a „doua Ucraine”, a declarat joi, fără a prezenta nicio dovadă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenția de presă EFE, conform Agerpres. „

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°