Inspectoratul judeţean de Poliţie din Cluj are de azi şef nou, după pensionarea de pe o zi pe alta a fostului şef Ioan Păcurar. A fost prezentat chiar de şeful Poliţiei Române, venit special la Cluj.
Chestorul Petre Tobă, inspectorul general al Poliţiei Române, a venit special la Cluj azi ca să prezinte ordinul ministrului de Interne Radu Stroe prin care noul şef al IPJ Cluj este de azi Tudor Grindean. "Din punctul meu de vedere Clujul e unul dintre isnpectoratele de poliţie judeţene mari, cu problematică, unul care contează din punctul de vedere al diversităţii activităţilor", spune el.
Tehnic, Grindean ocupă o funcţie inferioară celei de până acum - a ocupat o funcţie de conducere la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în aparatul central. "I-am cerut să dispună toate măsurile pe care le consideră necesare pentru creşterea gradului de sniguranţă al clujenilor, sub toate palierele", mai spune Tobă.
Întrebat din ce motiv Stroe ocupă funcţia de şef al IPJ Cluj deşi fostul şef Ioan Păcurar nu este încă pensionat din punct de vedere juridic, Tobă spune că cererea de pensionare a fost un unilateral de voinţă şi că oricum de acum încolo nu ar fi motivat să-şi facă treaba. "Dacă a fost un act unilateral de voinţă, actul de management nu mai e atât de implicat ca atunci când erai în exercitarea atribuţiilor de serviciu; e mai demotivat. Datorită gradului de chestor, trecerea în rezervă a domnului Păcurar e aprobată prin decret prezidenţial", spune el. "De aceea am formulat o propunere pentru domnul ministru Stroe pentru numirea domnului Grindean, pentru a nu avea un vid de conducere".
Deocamdată decretul prezidenţial nu a fost semnat, dar Tobă spune că acesta va fi emis cu data depunerii cererii lui Păcurar, adică retroactiv. "De obicei decretele prezidenţiale nu se semnează retroactiv, dar oricum va produce efecte cu data cererii depuse de d