Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jean-Marc Ayrault: Atacul chimic din Siria, "o crimă contra umanităţii"

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Uciderea civiliilor sirieni cu arme chimice de către forţele guvernamentale loiale lui Bashar al-Assad, a provocat reacţia premierului francez Jean-Marc Ayrault. El a condamnat dur regimul de la Damasc şi a caracterizat atacul drept “o crimă împotriva umanităţii”.

"Comunitatea internaţională nu poate lăsa să fie făcută această crimă contra umanităţii", a declarat duminică primul ministru francez Jean-Marc Ayrault, la postul de televiziune France 2, în legătură cu presupusul atac chimic din Siria, respingând totuşi orice acţiune imediată a Franţei, notează AFP.

"Avem o cerinţă pentru o anchetă a comisiei Naţiunilor Unite totală, liberă şi rapidă, astfel încât adevărul să fie stabilit", a mai declarat şeful guvernului francez, reamintind că preşedintele Francois Hollande a discutat în timpul zilei cu preşedintele american Barack Obama, primii miniştri britanic David Cameron şi canadian Kevin Rudd, şi cu cancelarul german Angela Merkel.

"Se adevereşte că, fără îndoială, aproape sigur, regimul lui Bashar Al-Assad a folosit arme chimice împotriva propriului popor", a adăugat Ayrault.

"După ce această anchetă este terminată, ne aşteptăm din partea comunităţii internaţionale la o decizie fermă, o decizie clară. Consiliul de Securitate se va reuni. Comunitatea internaţională nu poate lăsa să fie făcută această crimă contra umanităţii", a spus el, potrivit Agerpres.

Dovezile unui atac chimic ar fi putut fi distruse

William Hague, ministrul britanic al afacerilor externe, a declarat, duminică, că dovezile unui atac chimic al regimului de la Damasc în Siria "ar fi putut fi distruse", informează AFP.

"Faptul este că cele mai multe dintre dovezi ar fi putut fi distruse", a declarat Hague într-o conferinţă de presă la Londra, la câteva ore după unda verde dată de regimul de la Damasc unei misiuni de inspecţie a ONU în zonă, în apropiere de c

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 34 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 21 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 20 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 49 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°