Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a fost acuzat formal marţi de uciderea contracandidatei sale Benazir Bhutto, asasinată în 2007 la un miting electoral, a declarat procurorul responsabil de caz în finalul unei audieri, potrivit AFP.
“El a fost acuzat de omor, complot criminal pentru omor şi facilitarea asasinării” lui Benazir Bhutto, a declarat agenţiei franceze de presă procurorul Chaudhry Azhar după o audiere la Rawalpindi, oraş vecin capitalei Islamabad.
Pervez Musharraf, revenit în Pakistan la sfârşitul lunii martie după patru ani de exil, a fost implicat rapid în mai multe dosare, în special uciderea dnei Bhutto, asasinată în 27 decembrie 2007 la Rawalpindi în cursul unui atac cu armă uşoară, dublat de un atentat sinucigaş.
Fostul general, aflat în arest în vila sa de lângă Islamabad, s-a prezentat marţi dimineaţa la această audiere-cheie sub protecţia poliţiei şi a forţelor speciale.
“Actul de inculpare a fost citit în instanţă. El a respins toate acuzaţiile”, a adăugat procurorul, precizând că următoarea audiere în acest dosar este prevăzută pentru 27 august.
“Acuzaţiile sunt nefondate. Nu ne este teamă de această procedură. Vom respecta procesul judiciar”, a răspuns Sayeda Afshan Adil, avocata lui Pervez Musharraf.
În cazul în care va fi găsit vinovat, Musharraf riscă pedeapsa cu moartea sau închisoare pe viaţă, scrie presa locală, citată de agenţiile internaţionale de presă.
În afară de dosarul Bhutto, fostul preşedinte Musharraf este în colimatorul justiţiei pakistaneze pentru impunerea stării de urgenţă în 2007 şi uciderea - în anul precedent, într-o operaţiune militară - a lui Akbar Bugti, un şef rebel din provincia Balucistan, potrivit Agerpres.
Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a fost acuzat formal marţi de uciderea contracandidatei sale Benazir Bhutto, asasinată în 2007 la un miting e