Sigur, domnule Radu Soviani, îmi cer scuze publice că v-am confundat prestaţia de la postul TV al lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu serviciul de purtător de cuvânt al lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Aceasta este o regretabilă confuzie de care sunt singur responsabil, întrucât face parte dintre "micile mele contribuţii" la articolul lui Alexandru Sîrbu, încât colegul meu nu are de ce să-şi ceară scuze, aşa cum o fac eu, în mod repetat şi temeinic, cu toată seriozitatea.
Confuzia este cu atât mai regretabilă cu cât constat că vă tulbură suficient să vă altereze stilul exprimării, altădată atât de apreciat pentru claritate, ca şi detaşarea senină cu care ne-aţi obişnuit.
Desigur, nu există nicio raţiune care să justifice de ce vă confund actul jurnalistic cu serviciul de purtător de cuvânt.
De exemplu, Vîntu a spus, la Realitatea TV: " Îl consider responsabil pe Băsescu de tot ce se întâmplă rău în ţară", abia în septembrie 2010, în timp ce dumneavoastră, domnule Radu Soviani, aţi spus, încă din august 2010: "«Doamnă, sunt perfect... hă hă hă». Era autocaracterizarea preşedintelui ţării, după primul an de mandat.
De atunci a trecut un mandat întreg şi încă un an. Între timp, perfecţiunea preşedintelui a condus la un declin economic sever, ale cărui cauze interne, suprapuse peste criza mondială, au condus Româ¬nia la cea mai amplă recesiune din Uniunea Europeană".
Întrucât dumneavoastră v-aţi exprimat primul, iar Sorin Ovidiu Vîntu nu a făcut decât să vă reia punctul de vedere, abia după aceea, rezultă că nu dumneavoastră, stimate domnule Radu Soviani, nu, nu eraţi purtătorul de cuvânt al lui Sorin Ovidiu Vîntu, ci Sorin Ovidiu Vîntu era purtătorul dumneavoastră de cuvânt.
Desigur, nu are niciun fel de importanţă faptul că interviul cu Sorin Ovidiu Vîntu fusese filmat în studiourile Realitatea TV, încă din luna mai a anului 2010, cu patru luni