Stadion: Ţeţchea
Spectatori: aproximativ 200
Macatori: Cr. Butuc (16, 56) / Creţ (40, 66)
Locadin: Noje O. - Dejeu, Blaga, Căvescu, Puie, Chirilă, Borzescu, Iaz, Turbatu (54 Căt. Butuc), Cr. Butuc, M. Popa (71 Orban). Antrenor: Ionuţ Ivan.
Sporting: Matica - Sebeştean, Filimon, Teşan, Noje, Varga, Sârcă (65 Rus), Creţ (90+2 Titiş), Ficuţ, Bot (84 Bela), Chereji (90 Măgui). Antrenor: Horia Rădulescu.
Arbitri: Daniel Dumuţa - la centru, George Blaj şi Daniel Boruţ - asistenţi. Observator AJF: Florin Marian.
În Seria I din Liga a V-a au fost programate în primele etape câteva derby-uri între principalele candidate la promovare. Astfel, Locadin Ţeţchea, a învins în prima etapă pe Unirea Valea lui Mihai (3-1), după care a obţinut 3 victorii facile în faţa unor echipe modeste. La fel a defilat în primele etape şi Sporting, după care în etapa a IV-a şi-a măsurat forţele cu o altă echipă cu pretenţii la promovare, Minerul Popeşti - Voievozi, cu care a terminat la egalitate (2-2). Ca urmare a acestor rezultate, interesul şi miza meciului de la Ţeţchea a fost mare, punându-şi amprenta pe jocul ambelor echipe. Protagonistele şi-au împărţit dominarea în acest meci. În prima repriză, cu o mai bună aşezare în teren şi o linie de mijloc activă, au dominat oaspeţii, deşi paradoxal, gazdele au deschis scorul prin Cristi Butuc (16), printr-un şut violent de la 35 m. în stânga portarului (1-0). Atacurile insistente şi elaborate ale oaspeţilor, au creat panică în careul gazdelor şi n-au putut evita golul egalizator marcat de Creţ (40), care liber în centrul careului, trimite în plasă o centrare primită de la Varga (1-1). În a doua repriză, gazdele au avut mai mult iniţiativă, dar golul nu a venit ca urmare a deselor incursiuni şi faze de atac, ci tot dintr-un şut de la distanţă, expediat de acelaşi Cristi Butuc (56), parcă copiat la indigo cu primul. Pe fo