În toţi aceşti ani şi parcă dintotdeauna, recesiunea a fost zugrăvită catastrofic, aproape în concurenţă cu războiul. Un flagel al economiei care devine ruinător, deopotrivă şi îndeobşte, pentru civilizaţia contemporană. Totuşi, pentru a pune lucrurile în ordine şi pe scurt, recesiunea nu este cauză, ci doar efect. Recesiunea nu reflectă altceva decât derapajele anterioare ale economiei de la ritmul ei sănătos, normal, de acumulare şi creştere.

Mulţi economişti erau în extaz, aproape pretutindeni, atunci când economia "duduia", atunci când pieţele financiare creşteau frenetic iar investiţiile imobiliare păreau edenice, aproape pe contrasens cu legile rarităţii. Cauzele recesiunii se află, aşadar, la nivelul politicilor care au invadat pieţele cu valuri de capital artificial, de credit fictiv promovat de băncile centrale prin dobânzi apropiate de zero sau chiar real negative.

Ne amintim, de exemplu, de celebrul "credit cu buletinul". Sau de valul de credite ipotecare ce au pus în mişcare industrii întregi, şi chiar economii naţionale. Sau cazul SUA, unde sistemul bancar a expandat nesăbuit creditul, către categorii tot mai largi de debitori, cu ipoteci garantate guvernamental sub sloganul politic "o casă pentru fiecare american". Fireşte, pentru cei care altminteri nu îşi puteau permite, după cum nu şi-au putut permite mai apoi achitarea ratelor aferente. Sunt binecunoscute creditele acordate celor fără venit, fără loc de muncă sau alte garanţii, credite numite "ninja" - No Income, No Job, No Assets, care au fost tranzacţionate ca active financiare şi au primit din partea agenţiilor de rating, în mod uluitor, chiar calificative maxime.

Astfel, "banii ieftini" sunt cei care au deschis cercul (vicios) al dezechilibrelor şi ciclul boom-bust. Recesiunea nu este decât cealaltă faţetă a monedei, adică etapa de restabilire a unei structuri economice susten