Legea eutanasierii este în acord cu legea fundamentală, au decis judecătorii Curţii Constituţionale.
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că legea dezbătută a respectat o ordine a măsurilor în ce priveşte gestionarea acestei probleme.
Urmează ca judecătorii să îşi motiveze decizia, iar hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial.
Apoi, actul normativ va merge la şeful statului pentru promulgare.
Președintele Traian Băsescu a anunțat deja că va promulga legea aprobată de Parlament. A făcut-o pe 10 septembrie, la o săptămână de la tragicul incident din parcul bucureştean Tei, când un copil a murit sfâşiat de câini.
Soarta maidanezilor a fost decisă în 10 septembrie, în Camera Deputaților. Aleşii au adoptat, cu majoritate de voturi, legea care permite eutanasierea câinilor care nu sunt revendicați sau adoptați în 14 zile.
Actul normativ a fost contestat la Curtea Constituţională de treizeci de parlamentari din toate formaţiunile politice, mai puţin din UDMR. Aceştia au spus că actul normativ încalcă o hotărâre anterioară a judecătorilor, prin care s-a decis că eutanasierea este posibilă doar în cazul câinilor cu boli incurabile.
Potrivit unui sondaj de opinie, 34,7% dintre români sunt de părere că maidanezii trebuie să fie sterilizaţi şi duşi în adăposturi, 31,8% s-au pronunţat pentru adopţie sau eutanasiere, în timp ce 25% susţin eutanasierea directă.
(Sursa: digi24.ro) Legea eutanasierii este în acord cu legea fundamentală, au decis judecătorii Curţii Constituţionale.
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că legea dezbătută a respectat o ordine a măsurilor în ce priveşte gestionarea acestei probleme.
Urmează ca judecătorii să îşi motiveze decizia, iar hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial.
Apoi, actul no