O ambulanţă din judeţul Dâmboviţa, care transporta la spital un pacient cu hemofilie, s-a răsturnat în zona Iancu de Hunedoara din Bucureşti. Pacientul, aistenta şi şoferul au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat, joi, medicul Manuela Guran, reprezentantul SMURD Bucureşti.
Din primele informaţii rezultă că cei trei au suferit răni uşoare, aceştia urmând să fie supuşi unor investigaţii, a spus medicul Manuela Guran.
Accidentul a avut loc în jurul orei 11.10, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, pe sensul spre Şoseaua Ştefan cel Mare, ambulanţa, care avea în funcţiune sistemul de semnalizare, fiind lovit de un autoturism Ford, la intersecţia străzilor Roma şi Căderea Bastiliei, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.
Potrivit lui Codău, autoturismul Ford a lovit ambulanţa în lateral, aceasta intrând în alte maşini parcate pe partea dreaptă a drumului.
Circulaţia a fost blocată aproximativ 20 de minute în urma accidentului.
Poliţiştii de la Brigada Rutieră fac cercetări la faţa locului, potrivit Mediafax.
O ambulanţă din judeţul Dâmboviţa, care transporta la spital un pacient cu hemofilie, s-a răsturnat în zona Iancu de Hunedoara din Bucureşti. Pacientul, aistenta şi şoferul au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat, joi, medicul Manuela Guran, reprezentantul SMURD Bucureşti.
Din primele informaţii rezultă că cei trei au suferit răni uşoare, aceştia urmând să fie supuşi unor investigaţii, a spus medicul Manuela Guran.
Accidentul a avut loc în jurul orei 11.10, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, pe sensul spre Şoseaua Ştefan cel Mare, ambulanţa, care avea în funcţiune sistemul de semnalizare, fiind lovit de un autoturism Ford, la intersecţia străzilor Roma şi Căderea Bastiliei, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, A