Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari consideră ApaServ un partener dificil. Aceştia au reclamat pierderile din reţea şi alte costuri mari. Doi romaşcani au cerut contracte individuale, indiferent de serviciul prestat.
Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Roman nu au nemulţumiri pe care să le semnaleze autorităţilor. Astfel poate fi explicată prezenţa slabă a celor care fac parte din asociaţiile de proprietari la întâlnirea pe care prefectul judeţului a convocat-o, miercuri, la Primăria Roman.
Cei care au onorat invitaţia s-au plâns prefectului că relaţionarea cu ApaServ este una dificilă, cele mai multe adrese primind răspunsuri tardive, şi că preţurile serviciilor oferite de ApaServ sunt foarte mari. “Asociaţiile de proprietari au încheiate, cu ApaServ, contracte de service. În general, nu am apelat la ei, că nu am avut probleme. Dar, atunci când i-am chemat să desfunde un canal, mi-au trimis o factură fabuloasă, parcă ar fi făcut mare lucru. Doar au băgat o sârmă, nu au făcut nu ştiu ce operaţiuni complicate”, a spus Gheorghe Bulai, preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 30, de pe strada Veronica Micle. Afirmaţiile acestuia au fost susţinute şi de alţi preşedinţi sau administratori de asociaţii.
Alte discuţii s-au referit la pierderile înregistrate în reţeaua de apă. “Am o familie care îmi declară, lunar, între 12 şi 15 metri cubi de apă. Oamenii sunt cinstiţi, dar eu trebuie să le mai adaug 15 metri cubi de apă ca pierdere, pentru că diferenţele între suma indexurilor de la apometre şi contorul de branşament al ApaServ este foarte mare. Sunt câteva luni de când există acestă diferenţă”, s-a plâns Constantin Holban, preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 48 de pe strada Cuza Vodă.
În schimb, Ioan Roman, un cetăţean care locuieşte pe strada Gloriei, a ridicat problema desfiinţării asociaţiilor de proprietari. “Vrem co