Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala din Tudor Vladimirescu ar putea fi transformată în dispensar şi poliţie

Publicat in Obiectiv Tulcea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Consiliul Local Tulcea va lua în discuție în ședința de mâine posibilitatea transformării școlii din suburbia „Tudor Vladimirescu” în cabinet medical şi puct de lucru pentru Poliţia locală Tulcea. Dacă acest proiect va fi aprobat, aceeaşi cerere va fi adresată şi Ministerului Educaţiei.

Potrivit motivaţiei care stă la baza proiectului de hotărâre, „deşi imobilul a fost destinat desfăşurării activităţilor de învăţământ, de peste 10 ani nu mai are această destinaţie, iar centrul bugetar căreia i-a fost arondată şcoala nu a mai alocat fonduri pentru întreţinerea clădirii, în momentul de faţă fiind într-o stare avansată de degradare. Astfel, clădirea fostei şcoli a fost închiriată ani de zile de către centrul bugetar unei societăţi comerciale cu profil de alimentaţie publică, iar terenul a fost închiriat pentru activităţi de grădinărit”, se precizează în proiect.

O altă motivaţie înscrisă în proiect se referă şi la lipsa unei populaţii de vârstă şcolară, astfel încât funcţionarea unei şcoli nu ar fi posibilă.

Consiliul Local Tulcea va lua în discuție în ședința de mâine posibilitatea transformării școlii din suburbia „Tudor Vladimirescu” în cabinet medical şi puct de lucru pentru Poliţia locală Tulcea. Dacă acest proiect va fi aprobat, aceeaşi cerere va fi adresată şi Ministerului Educaţiei.

Potrivit motivaţiei care stă la baza proiectului de hotărâre, „deşi imobilul a fost destinat desfăşurării activităţilor de învăţământ, de peste 10 ani nu mai are această destinaţie, iar centrul bugetar căreia i-a fost arondată şcoala nu a mai alocat fonduri pentru întreţinerea clădirii, în momentul de faţă fiind într-o stare avansată de degradare. Astfel, clădirea fostei şcoli a fost închiriată ani de zile de către centrul bugetar unei societăţi comerciale cu profil de alimentaţie publică, iar terenul a fost închiriat pentru activităţi de grădinărit”, se prec

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 39 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 19 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°