Românii îşi pot testa gratuit nivelul de colesterol total în 12 oraşe din ţară, până la sfârşitul lunii septembrie. Dacă, în urma testării, rezultatul este mai mare de 200 mg/dl, pacientului i se recomandă să apeleze la un medic specialist pentru investigații mai amănunțite.
Campania „Septembrie este luna inimii” se desfăşoară în București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Suceava și Timișoara. Pentru lista completă a locațiilor participante la campanie, puteţi accesa site-ul www.lunainimii.ro.
România este pe locul 3 la nivel european în privința deceselor cauzate de boli cardiovasculare, acestea reprezentând 60% dintre decesele înregistrate anual. Testarea colesterolului total este un prim pas în evaluarea gradului de risc al unei persoane de a dezvolta afecțiuni cardiace. Verificarea periodică a nivelului de colesterol este cu atât mai importantă cu cât un nivel crescut de colesterol nu se traduce prin semne clinice, pe care pacientul să le poată identifica. Însă, în momentul în care depășește valorile normale, colesterolul se depune pe pereții interiori ai arterelor și îngreunează circulația sângelui, conducând astfel la probleme grave de sănătate. „Colesterolul crescut este unul dintre principalii factori de risc pentru boala cardio-vasculară - menținerea lui în limite normale este o condiție esentială pentru o inimă sănătoasă! Alimentația influențează major nivelul grăsimilor din sânge, deci implicit nivelul colesterolului. Astfel, pentru a menține colesterolul în limite normale și pentru a scădea riscul cardio-vascular, este recomandată limitarea consumului de grăsimi animale (preponderent saturate) și înlocuirea lor cu alimente bogate în grăsimi polinesaturate (uleiurile vegetale, margarinele de nouă generație bogate în Omega 3, fructele oleaginoase, peștele etc.)”, a declarat prof. Dan Gaiţă, preşedinte