Pentru copiii din echipa de fotbal a Clubului Sportiv Şoimii Lipova, toamna a adus în acest an nu doar un nou an şcolar, dar şi o nouă perioadă foarte importantă pentru cariera lor de viitori fotbalişti.
Şi pentru ca totul să înceapă în cel mai frumos mod şi pentru ca aceşti copii extrordinari să pornească la drum cu mult curaj şi încredere, cel mai frumos cadou pe care puteau să îl primească la început de carieră a ajuns în mâinile lor. Surpriza a venit din partea firmei PL NORIS, reprezentată de Dl. Manfred Pletl, care a hotârât să fie alături de aceşti copii, dăruindu-le pentru început, echipamente complete de joc, ceea ce a adus o bucurie imensă celor mai mici dintre fotbaliştii Clubului Sportiv Şoimii Lipova.
Echipa de fotbal – Copii, anii 2004-2005, îndrumată de prof. Ion Stoica, a avut parte de această frumoasă surpriză venită sub forma unei sponsorizări, din partea companiei Pl Noris S.R.L, în cadrul unei întruniri organizate special pentru înmânarea noilor echipamente.
Astfel, micii fotbalişti, însoţiţi de antrenorul lor şi de părinţi, au participat, la o întâlnire foarte importantă pentru ei, întâlnire la care au fost prezenţi Mircea Jichici – primarul oraşului Lipova, Dl. Manfred Pletl – reprezentant firma Pl Noris S.R.L. şi Sorin Rusu – director Spitalul Orăşenesc Lipova.
Întâlnirea a avut loc la Sala de Sport a Oraşului Lipova, unde copiii, foarte fericiţi şi mândri de noile lor echipamente, s-au prezentat în faţa invitaţilor în noile echipamente complete de joc pe care le-au primit din partea firmei Pl Noris, ei fiind foarte încântaţi şi nerăbdători să le îmbrace.
Cu o strângere puternică de mână, atât Dl Manfred Pletl, cât şi Dl Mircea Jichici i-au felicitat pe copii pentru talentul, seriozitatea şi ambiţia de care dau dovadă, pregătindu-se intens, într-un ritm foarte bun pentru viitoarele campionate de fotbal la car