Scriam, ieri, că nu-mi place să intru în polemici. Şi pentru că, de multe ori, din spate ne mână Necuratul, iată că am intrat din nou! De data asta, pe tema "blajinilor" maidanezi! Ca de obicei, subiectele fierbinţi scindează România în două.
Cele două tabere, pro şi contra, "hrănesc", săptămâni şi chiar luni în şir, gloatele de gură-cască, gloate care, din lipsă de activitate sau din poftă de gâlceavă, contemplă luptele de idei, asociindu-se, făţiş sau tacit, uneia dintre tabere. Unii, cu patimă, alţii, doar ca să se afle în treabă. La fel este şi în cazul maidanezilor - subiect la ordinea zilei în "meniul" românilor. Nici n-am deschis bine gura să-mi spun şi eu umila părere (cine ţi-a cerut-o? - ar zice unii!), că au şi sărit pe mine maidanezii bipezi! Am precizat, la începutul editorialului meu, că nu i-aş omorî, în niciun caz, pe câinii vagabonzi cu paşaport de România, ci doar că n-aş mai vrea să văd picior de maidanez prin preajmă-mi! Ideea nu s-a reţinut, ci doar gluma, poate uşor forţată, din finalul editorialului, când propuneam un export masiv de maidanezi în China! ...Ca muşcat de câine înţeleg că a sărit Mihai Trăistariu pe blog, amendându-mi spiritul de glumă! Mihăiţă, dragul meu, ai uitat că lucrez, de 20 de ani, în divertisment? Nu mai avem voie să glumim? Deşi, recunosc, subiectul este atât de dureros încât cred că, la o adică, mulţi ar vota pentru exportul fantasmagoric sugerat de mine. Eu ţi-aş propune, dragul meu (nu uita că ai debutat în emisiunile mele, pe când împărţeai scena cu colegul din Valahia!), ca, în loc să te preocupi de implanturi de diferite feluri, să aduci pe lume un copil (lucru deloc uşor, recunosc!), să-l şi creşti câţiva anişori, să te bucuri de el ca de ochii din cap sau de părul de pe creştet, iar apoi să treci prin supliciul de a-l însoţi la groapă după ce s-a înfruptat din el o haită de maidanez