Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR: Legea EUTANASIERII câinilor maidanezi este CONSTITUŢIONALĂ

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Câinii maidanezi adunaţi de pe străzi şi neadoptaţi în 14 zile de la aducerea lor în adăposturi pot fi eutanasiaţi. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care a declarat că CCR a apreciat că sesizarea privind legea este neîntemeiată.

“Noi am apreciat că articolul 1 alineatul 8, care a fost declarat neconstituţional data trecută, a fost pus de acord cu decizia CCR, deci acum eutanasierea nu mai este o măsură lăsată la îndemâna exclusivă a autorităţilor locale, legea spune în ce condiţii se poate ajunge la eutanasiere, e ultima măsură şi o măsură extremă”, a adăugat Zegrean, citat de Mediafax.

Curtea Constituţională a luat în discuţie miercuri sesizarea depusă de 30 de parlamentari privind Legea prin care se permite eutanasierea câinilor fără stăpân, adoptată de Camera Deputaţilor în 10 septembrie, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, iar dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să poată fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepţia UDMR, a atacat la Curtea Constituţională legea prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor.

Potrivit contestatarilor, forma în care actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională, în urma deciziei de neconstituţionalitate luată anterior, diferă fundamental, atât în ceea ce priveste concepţia, cât si în ceea ce priveşte conţinutul, de cea adoptată de Senat – sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adopţie a câinilor fără stăpân mult mai scurte, sunt stabilite condiţii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusă posibilitatea returnării câinilor fără stăpân, sunt excluse organizaţiile negu

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 50 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 35 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 25 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 35 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°