Pentru 140 de elevi din Negresti, proveniti din familii cu nevoi financiare, problemele au devenit mai usor de suportat, gratie burselor lunare pe care le primesc de la românii din diaspora, enoriasi ai Mitropoliei Europei Centrale si de Nord. Mai mult, de la 1 octombrie, un numãr de 30 de copii vor primi si câte o masã caldã pe zi.
Initiatorul acestui proiect de suflet a fost prof. Doinita Mihai, de la Scoala “Mihai David”, din Negresti. Aceasta a luat legãtura cu ÎPS dr. Serafim Joantã, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei si Mitropolitul Europei Centrale si de Nord, si, începând cu luna ianuarie, a obtinut initial burse pentru 32 de elevi, pentru ca, în martie, numãrul burselor sã creascã la 50. “În urmã cu douã luni, ne-am întâlnit cu ÎPS Serafim Joantã la Piatra Neamt si i-am prezentat detaliat cum s-au cheltuit banii din bursele oferite, pentru cã acesti bani, vorbim de 25 euro pe lunã pentru fiecare copil, nu le sunt dati nici pãrintilor, nici copiilor. Banii intrã în contul Parohiei nr. 1 Negresti, pãstoritã de preotul Ioan Cucu, dupã care copiii, însotiti de un grup de profesori, merg si îsi cumpãrã ce au nevoie. Unii au nevoie de hãinute, altii, de încãltãminte, înainte de a începe scoala si-au cumpãrat rechizite… Asa, avem o evidentã clarã a felului în care a fost cheltuitã bursa, dar avem si siguranta cã acesti bani au fost folositi strict în interesul copiilor”, a spus Vasile Voicu, primarul orasului Negresti. Se pare cã ÎPS Serafim Joantã si enoriasii care l-au însotit au fost încântati de felul în care sunt folosite sponsorizãrile lor si au decis ca, de la 1 septembrie, sã asigure lunar burse pentru 140 de elevi, iar de la 1 octombrie, sã asigure si câte o masã caldã pentru 30 dintre elevi. “Bursele le sunt oferite copiilor din Negresti si din zonele limitrofe care provin din familii cu situatie materialã precarã, din familii monoparental