Brancardierul Dumitru Liţă, acuzat, anul trecut, de viol, a fost scos de sub urmărire penală.
La începutul lunii septembrie, el a revenit pe postul de brancardier la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, asta după ce, în urma acuzaţiei de viol – care s-ar fi petrecut în incinta instituţiei sanitare -, fusese retrogradat anul trecut ca muncitor necalificat.
În noaptea de 15 aprilie 2012, când creştinii sărbătoareau Învierea, o tânără de 20 de ani, din Săbăoani s-a prezentat la Centrul de Primire Urgenţe (CPU) Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, în stare de ebrietate şi acuzând o criză de spasmofilie. Întrucât saloanele din CPU erau aglomerate, tânăra a fost dusă într-un salon unde se pot odihni cadrele medicale, iar acolo i s-a pus o perfuzie. Pacienta a stat acolo câteva ore, după care şi-a revenit, iar spre dimineaţă a părăsit spitalul. Apoi s-a dus direct la Poliţia municipiului Roman, unde a depus o plângere de viol. Mai întâi, a reclamat faptul că ar fi fost violată de către trei persoane. Ulterior, a indicat numai un singur bărbarbat, brancardierul Dumitru Liţă, care ar fi stat ceva mai mult timp cu ea în salon.
După mai bine de un an de anchetă, Dumitru Liţă s-a reîntors la locul de muncă, iar tânăra care a formulat plângerea a plecat, imediat după incident, la muncă în Italia. “Poliţia ne-a comunicat că brancardierul a fost scos de sub urmărire penală. Noi, ca instituţie, eram obligaţi să-l reprimim la fostul său loc de muncă, având în vedere că nu mai există motivul retrogradării”, a precizat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul spitalului.
Brancardierul Dumitru Liţă, acuzat, anul trecut, de viol, a fost scos de sub urmărire penală.
La începutul lunii septembrie, el a revenit pe postul de brancardier la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, asta după ce, în urma acuzaţiei de viol – care s-ar fi petrecut în incinta instituţiei sa