Orice s-ar întâmpla pe plan politic, marea cultură rusă i-a fascinat, îi fascinează şi – cred – îi va fascina în continuare pe creatorii de frumos români, de-o parte şi de alta a Prutului. An de an, importante edituri de la Bucureşti, Iaşi, dar şi de la Chişinău, nu prididesc să traducă – să nu uităm a-i menţiona, printre tălmacii de cursă lungă, pe industriosul Leo Butnaru, dar şi pe Mihail & Alexandru Vakulovski – autori ruşi, clasici şi contemporani, inclusiv pe cei de ultimă oră (de pildă, Zahar Prilepin, Vladimir Sorokin ş.a.); dar şi unele case moscovite publică autori români contemporani (pe acelaşi Vasile Ernu, basarabean de-al nostru) – ceea ce constituie un semn de bun augur. Altminteri, atât în Rusia (sovietică), cât şi în Moldova (socialistă), cultura în general & literatura în mod special au avut de suferit din cauza politicului, încât astăzi ar fi pur şi simplu păcat să se lase antrenate în jocurile de putere ale potentaţilor zilei.

Ce-ar fi dacă în replică la „embargoul vinului”, impus Republicii Moldova de Federaţia Rusă, Chişinăul ar proceda la „embargoul cărţii ruse”, dacă nu în totalitate, cel puţin al celei în care se bea alcool? Cum ar veni, voi interziceţi Cabernet-ul de Cricova, noi scoatem din circuit Moscova-Petuşki, de Venedikt Erofeev, în excepţionala tălmăcire a regretatului Emil Iordache! O mai mare stupiditate e greu de imaginat, şi de-o parte, şi de-alta. Dar te pui cu statul – nici nu cu statul, ci cu sistemul/regimul?! Căci memoria mea reţine încă, a propos de „lucoarea” (alias, dispoziţiile) de la Moscova, campania lui M. Gorbaciov împotriva alcoolismului, care nu a dus la diminuarea consumului de tărie pe cap de cetăţean turmentat, ci la… defrişarea unor podgorii din – pe-atunci – „Солнечная Молдавия” (nu ştiu dacă şi din alte „republici-surori viticole”; frică mi-e că doar elita partinică moldovenească, obed