Guvernul României trebuie să facă mai mult decât lobby pentru integrarea europeană a Moldovei. Din păcate, consumat de disputa cu preşedintele Traian Băsescu, domnul prim-ministru Victor Ponta pare incapabil să înţelegă mizele momentului şi să se ridice la înălţimea lui. Indiferenţa şi/sau incompetenţa precum şi provincialismul guvernului de la Bucureşti servesc cum nu se poate mai bine interesele Rusiei.
Moldova nu se poate apăra singură în faţa presiunilor ruseşti şi, fără o susţinere importantă din partea Uniunii Europene, dar, mai ales, din partea României, mai devreme sau mai târziu va ceda, indiferent dacă va parafa la Vilnius acordurile de asociere şi liber schimb cu UE.
Din păcate, Moldova nu poate urma sfatul adresat săptămâna trecută de fostul preşedinte polonez, Alexander Kwasniewski liderilor ucraineni, pe care i-a avertizat că „Polonia a învăţat pe pielea ei că numai dacă vei înfrunta Moscova poţi spera să câştigi respectul Moscovei”. Moldova nu poate înfrunta Moscova de una singură. Mai întâi, este o chestiune de anvergură. Kwasniewski a făcut afirmaţia de mai sus la un forum intitulat Yalta European Strategy, o reuniune anuală dedicată integrării europene a Ucrainei, înfiinţată şi finanţată integral de oligarhul ucraineano-israelian Viktor Pinchuk, un personaj mai mult decât controversat care a acumulat o avere colosală în calitate de ginere al fostului preşedinte, Leonid Kucima. Controversat sau nu, Pinchuk măcar şi-a pus o parte din bani în slujba Ucrainei. La reuniunea de săptămâna trecută a YES au participat, printre alţii, comisarul european pentru extindere, Stefan Füle, ministrul de externe polonez, Radek Sikorski, fostul premier britanic Tony Blair, preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, ţară care deţine preşedinţia UE şi fostul secretat de stat al SUA, Hillary Clinton, iar evenimentul a fost relatat duminică de Washingto