Patriarhul Kiril a condus slujba religioasă la care au participat atât oficiali moldoveni, cât şi mii de simpli cetăţeni. Conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a avut grijă să laude contribuţiile aduse de Mitropola Moldovei, dependente de patriarhia rusă, la întărirea statalităţii Republicii Moldova.
Patriarhul Kiril a ţinut o liturghie la catedrala Naşterea Domnului din Chişinău. La ceremonie au participat mii de cetăţeni moldoveni şi mai mulţi oficiali. Printre politicienii prezenţi s-au aflat Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova, premierul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului Igor Corman, fostul premier Vlad Filat şi foştii preşedinţi Petru Lucinschi şi Vladimir Voronin.
După încheierea slujbei, Kiril şi Vladimir, Mitropolitul Moldovei, şi-au oferit reciproc daruri. Kiril i-a adus în dar lui Vladimir o icoană de la Muntele Athos, în timp ce mitropolitul moldovean i-a dat patriarhului rus o icoană cu chipul lui Ştefan cel Mare.
În timpul predicii, Kiril a vorbit despre pace şi credinţa în Dumnezeu, dar nu s-a sfiit să laude rolul Mitropoliei Moldovei în consolidarea statalităţii Republicii Moldova.
Mitropolia Moldovei este parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Ruse şi se bucură de sprijin din partea autorităţilor ecleziastice ruse şi de recunoaşterea autorităţilor moldovene. Ea află în conflict cu Mitropolia Basarabiei, subordonată Bisericii Ortodoxe Române.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse urmează să plece în această după-amiază spre Tiraspol. Acolo va mai oficia o slujbă la Catedrala Naşterea Domnului, catedrală a Episcopiei Ruse din Tiraspol, şi se va întâni cu locuitorii oraşului.
Presa din Republica Moldova a scris despre posibilitatea unei întrevederi între patriarhul Kiril şi liderul autoproclamatei republici transnistrene, Evgheni Şevciuk.
Patriarhul Kiril a condus slujba religioasă la care au parti