Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eolienele și industriașii apasă pe scăderea prețului energiei – Termocentralele, strânse cu ușa!

Publicat in Gorj Domino, joi 26 septembrie 2013 ·

Furnizorii de energie electrică au declarat, pentru bursa.ro, că termocentralele au cel mai mult de suferit din tot sistemul energetic. Aceștia au vorbit despre faptul că industria pune presiune pe scăderea prețului energiei, eolienele livrând deja energie la tarife foarte mici.

Cei care furnizează energie electrică au mai explicat, pentru bursa.ro, că de la debutul crizei, „industria pune presiune tot mai mare pe scăderea preţului energiei. Factorii care au influenţat preţurile sunt multipli. Anii 2011 şi 2012, marcaţi de seceta hidrologică, au avut tarife foarte mari din cauza faptului că oferta nu acoperea cererea. Preţurile au indicat acest fenomen, nu vreo efervescenţă a economiei”. De asemenea, „preţul mediu anual al energiei tranzacţionate pe piaţa PCCB (cu contracte la termen) administrată de OPCOM a crescut cu circa 61% în perioada 2006-2013. Mediile anuale de preţ ale electricităţii tranzacţionate pe piaţa spot (PZU) în perioada menţionată au fluctuat puternic, pornind de la un nivel de 164,86 de lei/MWh în 2006, atingând un vârf de 221,2 de lei/ MWh în 2011 şi coborând puternic la 148 de lei/MWh în primele opt luni ale acestui an. Astfel, în acest an, energia se tranzacţionează pe piaţa spot la un tarif mediu cu circa 10% mai mic faţă de 2006”, mai relatează furnizorii.

Taxe care dublează prețul producătorului de energie

Acest an a fost unul normal din punct de vedere al hidraulicităţii, dar a venit cu o scădere abruptă a cererii. Preţurile au coborât vertiginos pe piaţă, nu numai din acest motiv, ci şi pentru că 2013 a fost primul an în care au funcţionat din plin 2.000 de MW eolieni, cu tarife foarte mici de tranzacţionare, au mai precizat furnizorii de energie, pentru bursa.ro. Astfel, în contextul liberalizării pieței, agenţii economici – consumatorii din industrie – își vor reduce consumul, date fiind în special taxele pentru

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 18 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 34 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 6 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°