Dan Voiculescu a fost condamnat, azi, la 5 ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
În acelaşi dosar, Gheorghe Mencinicopschi, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a a fost condamnat la 6 ani de închisoare, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Prejudiciu de 60 de milioane de euro
La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro
Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de "folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată".
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.
Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătăl