Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Internările vor fi limitate si la anul

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 26 septembrie 2013 ·

• medicii de familie si centrele de permanentă vor opri mare parte din bolnavi să mai ajungă în spitale • ministerul vrea înfiintarea cît mai multor dispensare non-stop • Internările în spitale vor continua să fie limitate si mai mult de anul viitor, urmînd ca pacientii cu afectiuni minore să fie tratati de medicii de familie sau în centrele de permanentă. Ministrul Eugen Nicolăescu a precizat aceste lucruri si în timpul vizitei făcute recent la Spitalul Judetean Neamt, unde a fost invitat să inaugureze maternitatea. Seful Sănătătii a ajuns si la unitatea de urgente a spitalului, iar aici medicii i-au spus că sînt supraaglomerati, avînd anual zeci de mii de pacienti. Ei au mai precizat că, dintre acestia, doar o treime ajung să fie internati în spital, ceea ce demonstrează că multi dintre bolnavi nu erau de competenta unitătilor sanitare, problemele lor putînd fi rezolvate de medicii de familie sau în centrele de permanentă. „Cunosc foarte bine toate aceste probleme, motiv pentru care ne-am propus ca si anul viitor să alocăm un buget mai mare pentru medicina de familie si cea prespitalicească, în general. Dorinta noastră este ca multi bolnavi să-si găsească rezolvarea în aceste dispensare pentru a nu mai aglomera spitalele unde trebuie rezolvate doar cazurile grave. Astfel, vrem să se înfiinteze tot mai multe centre de permanentă, iar reprezentantii medicinei primare să fie încurajati să facă gărzi, astfel încît să preia o mare parte din cazuistica ce acum aglomerează unitătile sanitare cu paturi“, a precizat ministrul. În ultimii doi ani, statul a alocat o finantare crescută pentru medicina prespitalicească, adică pentru medicii de familie, policlinici, internări de zi sau centre de permanentă. Cu toate acestea, numărul internărilor din spitale nu s-a redus considerabil, motivul fiind că anumite investigatii sau analize de laborator sînt greu accesibile, astfel încî

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 14 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°