Cred că nu pricep eu subtilităţile teoriei şi practicii juridice, de mă uit ca viţelul la poarta nouă când văd o “pedeapsă cu suspendare”. În faţa unor asemenea exemple sunt ca o babă comunală cu mâna la gură când trece prin faţa casei primarul în BMW, pe care eu îl votasem la sfatul nevesti-sii şi când era pe bicicletă.
Ştiu că nu e o invenţie românească, dar la aplicarea ei pe spinarea aleşilor suntem sigur pe un loc fruntaş în Europa. Fostul deputat PDL Mircia Muntean a încasat o nemiloasă sentinţă cu suspendare de patru ani, să se înveţe minte să mai ciordească aşa puţin. Prejudiciul creat fiind estimat la 360.000 de dolari, suma urmând a fi recuperată de la împricinaţi. Eu pe asta o înţeleg cam aşa: e adevărat că ai furat, dar ai făcut-o cu un stimabil simţ al măsurii, deci îţi acordăm şansa să te îndrepţi; dând banii înapoi şi având mare grijă ca în următorii patru ani să nu mai fii prins, măi neatentule.
O să ziceţi că fac paralelisme fumate, dar nu pot să nu-mi reamintesc, spre injustă juridic comparaţie, uşurinţa suspendării pe doi-trei ani a libertăţii babelor dedate la ţăruşii înfipţi de vecini. De-aia spun că, până la urmă, justiţia ar trebui să fie pe înţelesul tuturor şi anulate rafinamentele despre nocivitatea babelor înfuriate şi necesitatea iertării păcatelor celor care smulg ţăruşi mult mai scumpi de pe terenurile unora, în folosul altora.
Dar, cum în cazul de faţă păgubitul era sectorul public, se vede treaba că a fura de la Stat atât de modest e o chestie pasibilă doar de o urechere părintească. Nu că ar fi primul caz de acest gen, iar cei certaţi astfel acoperă majoritatea spectrului politic. Necinstea e transpartinică, iar Justiţia independentă; nu spunem mai mult, nu avem probe, dovezi şi chef de încadrat la defăimare. De fapt, când Năstase se arată mereu interogativ şi revoltat de păţania întâmplată, are şi el dreptatea
