Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre Legea Referendumului: „Este un abuz al preşedintelui“

Publicat in Adevarul, joi 26 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat joi că sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind neconstituţionalitatea Legii Referendumului este doar o încercare de sabotaj a acestuia.

„Este un abuz al preşedintelui. Nu s-a mai întâlnit ca un preşedinte serios să conteste ce a decis deja Curtea Constituţională. Există posibilitatea să avem referendum odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Nu înţeleg această dorinţă de sabotare a preşedintelui, să ne pună beţe în roată şi după mandatul său“, a afirmat Ponta în cadrul Biroului Permanent Naţional.

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat sâmbătă Curtea Constituţională cu privire la Legea referendumului. Şeful statului spune că este neconstituţională reducerea de la 50% la 30% a cvorumului de prezenţă necesar pentru validarea referdumului.

Preşedintele susţine, în sesizare, că reducerea pragului la referendum „va face posibilă exercitarea suveranităţii naţionale de o minoritate a populaţiei şi va permite posibilitatea adoptării prin referendum a unor măsuri lipsite de legitimitate populară“. Şeful statului vrea ca referendumul să fie validat numai dacă întruneşte un cvorum de participare de 50% plus unu.

Înainte de a sesiza CCR, Traian Băsescu a retrimis legea Parlamentului, spre reexamniare, însă Legislativul a trimis-o înapoi la Cotroceni fără să ţină cont de doleanţele preşedintelui. Astfel, odată cu această sesizare, Traian Băsescu şi-a epuizat toate căile de atac. Dacă CCR nu-şi va modifica decizia anterioară, şeful statului va avea la dispoziţie 20 de zile pentru a o promulga. Apoi, la un an de la promulgae, Guvernul poate organiza referendum pentru modificarea Constituţiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pus să facă o promisiune românilor după victoria în alegeri, Nicușor Dan răspunde: „Asta garantez din acest moment”

HotNews acum 2 ore
„Ce promisiune puteți să faceți, domnule președinte, dacă ar fi să identificați una singură pe care românii s-o aibă acum în minte?”, a fost întrebat luni Nicușor Dan, de către jurnaliștii Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, într-un interviu la B1 Tv. „

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum 44 minute
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Tragedie aviatică în Egipt. Un avion de antrenament al armatei s-a prăbușit

HotNews acum 24 minute
Un avion de antrenament militar egiptean s-a prăbuşit luni în timpul unui exerciţiu, niciunul dintre membrii echipajului nesupravieţuind, a declarat un purtător de cuvânt al armatei într-un comunicat, fără să precizeze numărul victimelor, potrivit A

Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că își dă demisia de la conducerea PSD. Decizia va fi anunțată oficial marți

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid pentru HotNews. Deocamdată doar Ciolacu a renunțat la postu

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Manelistul Jador, cercetat penal pentru conducere sub influenţa substanţelor. Rezultatul testării făcute de poliţiştii rutieri a fost confirmat de INML

HotNews acum 3 ore
Cântăreţul Jador este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor, după ce, oprit în trafic de poliţiştii rutieri, a fost testat pozitiv la opiacee, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală. Cântă

Netanyahu promite că Israelul va „prelua controlul asupra întregii Fâșii Gaza”

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu susține că armata sa înaintează în Gaza și anunță că va prelua controlul asupra întregii enclave palestiniene, în timp ce luptele cu Hamas se intensifică.

Reacția lui Donald Trump, după ce Joe Biden a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer

HotNews acum 10 ore
Clasa politică americană a reacționat după anunțul că fostul preşedinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Fostul președinte SUA a fost diagnosticat vineri cu o „formă agresivă” de cancer de prosta

Ploi și vijelii în toată țara. Alerte emise de meteorologi

HotNews acum 11 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme deosebit de rece, ploi și vijelii în toată țara, pentru zilele de luni și marți. Pentru intervalul luni, ora 10.00, marți, ora 20.00, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, la

Vremea

București
acum

16°
lun.

10°/22°
mar.

10°/22°
mie.

12°/21°
joi

15°/26°
Iasi
acum

10°
lun.

9°/19°
mar.

9°/22°
mie.

9°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/21°
mar.

7°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

3°/19°
mie.

7°/19°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

12°
lun.

11°/18°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

13°/23°