*Controalele au început pe data de 1 septembrie 2013: atunci a demarat controlul pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, la nivelul întregii țări
Astfel, în perioada 14 – 21 septembrie 2013, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea s-au desfăşurat acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică și poliţie rutieră.
Rezultatele acțiunilor desfășurate de polițiști s-au concretizat, în această perioadă, în efectuarea a 516 controale la societăți comerciale, persoane fizice și mijloace de transport, și aplicarea a 259 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 157.711 lei.
De asemenea, ca urmare a acțiunilor, polițiștii au constatat cinci infracțiuni, prejudiciul ridicându-se la suma de 972.173 lei.
„Spre exemplu, administratorului unei societăți comerciale din Slava Cercheză care are ca domeniu de activitate morărit și panificație, i-a fost întocmit dosar pentru faptul că în perioada 2011 – 2013 a reținut și nu a virat la bugetul statului în termenele prevăzute de lege, suma de 7.173 lei reprezentând contribuțiile sociale ale angajaților”, spune Irina Culea, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea.
*Controalele au început pe data de 1 septembrie 2013: atunci a demarat controlul pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, la nivelul întregii țări
Astfel, în perioada 14 – 21 septembrie 2013, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea s-au desfăşurat acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică și poliţie rutieră.
Rezultatele acțiunilor desfășur