Programul de reducere a costurilor care urmează să fie aplicat de Raiffeisen Bank International (RBI), care controlează Raiffeisen Bank România, are drept ţintă reducerea costurilor cu până la 450 mil. euro în perioada 2014-2016, după cum a indicat Karl Sevelda, CEO al grupului austriac, în prima sa prezentare în faţa analiştilor de când a fost numit în funcţie, la începutul verii. Potrivit presei austriece, detalii din acest program „dur” care prevede inclusiv închideri de unităţi, concedieri, externalizări şi mutări ale anumitor activităţi urmează să fie făcute publice la sfârşitul lunii noiembrie, după ce pe 27 noiembrie vor fi anunţate rezultatele financiare pe trimestrul al treilea. Reducerile de personal vor viza atât filialele din regiune, cât şi reţeaua din Austria.
În România au fost aplicate de la începutul crizei măsuri de redimensionare a numărului de angajaţi care a scăzut faţă de 2008 cu circa 1.240, potrivit datelor băncii-mamă. Dincolo de cheltuielile de personal, Sevelda vrea să taie costurile cu chiriile şi cele din segmentul IT. De asemenea, este avută în vedere înfiinţarea de noi centre de procesare care să acopere cerinţele filialelor din mai multe ţări pe criteriul celor mai reduse costuri. În final, baza de costuri din 2016 ar trebui adusă la nivelul din 2012. RBI încă are de rambursat ajutorul de 1,75 mld. euro primit de la statul austriac pentru a traversa criza, iar analiştii şi investitorii aşteaptă soluţii pentru îndeplinirea cerinţelor de capital din ce în ce mai severe. Răzvan Voican
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.09.2013
Programul de reducere a costurilor care urmează să fie aplicat de Raiffeisen Bank International (RBI), care controlează Raiffeisen Bank România, are drept ţintă reducerea costurilor cu până la 450 mil. euro în perioada 2014-2016, după cum a indicat K