• Moldovenii au folosit gradinita ca punct de plecare spre tarile Europei • Oamenii au fost ingramaditi intr-un spatiu care, potrivit declaratiei proprietarului, are doar 60 de metri patrati • Proprietarul cladirii este Mihai Balan, fostul viceprimar din Tansa • "I-am gazduit din mila", a declarat acesta
Timp de trei ani, spatiul in care functioneaza gradinita "Paradisul Copiilor" a fost un nod de tranzit al cetatenilor moldoveni care au vrut sa migreze catre tari din Vestul Europei.
Acestia veneau in Iasi, erau "cazati" la gradinita, isi luau acte de identitate romanesti si plecau spre Occident. Totul se petrecea la o aruncatura de bat de Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi. Cel care detine terenul si cladirea gradinitei este fostul viceprimar de la Tansa, Mihai Balan. Omul a sustinut ca a vrut sa ajute niste neamuri ale norei sale.
"Nora mea este din Causeni, Republica Moldova. Cateva neamuri de-ale ei au venit sa ma roage sa le iau in spatiu pentru a obtine cartea de identitate. Asa sunt eu, milos, le-am ajutat", a declarat Mihai Balan. Cele "cateva" neamuri s-au transformat peste noapte in adevarate hoarde. Peste 200 de moldoveni au batut la usa gradinitei pentru a cere gazduire, adica pentru a fi "luati in spatiu" astfel incat sa dobandeasca carte de identitate romaneasca, documentul care le-a deschis calea catre Europa.
"Nu le-am luat bani, doar ce au dat ei"
"Paradisul Copiilor" este gradinita condusa de fiica fostului viceprimar de Tansa, Oana Albu. Directoarea s-a ferit sa furnizeze orice informatii despre "hostelul" de pe strada Bucur, la numarul 10, acolo unde se aduna micutii din cartier. "Noi functionam in acest spatiu care este inchiriat de la proprietar. Este vorba despre confidentialitatea contractului dintre noi. Nu stiu cu ce se ocupa proprietarul", a declarat Oana Albu, managerul gradinitei