Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestea care a provocat ŞOC în România. "Ne va fi REFUZATĂ intrarea în Schengen!"

Publicat in Antena 3, joi 26 septembrie 2013 ·

Hollande şi-a asumat poziţia ministrului Valls cu privire la romi, iar o consecinţă directă a acestei direcţii ferme este că României îi va fi refuzată intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie din cauza neîndeplinirii condiţiilor, potrivit unei surse de la Élysée.

Potrivit site-ului postului radio Europe1.fr, un colaborator apropiat al preşedintelui francez, căruia nu-i precizează identitatea, a declarat că României îi va fi refuzată aderarea la Schengen pe 1 ianuarie, deoarece condiţiile nu vor fi îndeplinite, fără să ofere alte precizări.

Europe1 citează pe site declaraţia "majoritatea romilor cu vocaţia de a fi escortaţi în ţara de origine" şi i-o atribuie lui François Hollande, comentând că "seamănă afirmaţiei de marţi a lui Manuel Valls" şi notând că nu există aproape nicio diferenţă de poziţie între şeful statului francez şi ministrul său de Interne asupra acestui subiect spions.

"Doar o minoritate caută să se integreze", a mai fi declarat preşedintele francez într-un cerc restrâns, după ce Valls a declanşat polemica cu privire la romi, scrie postul.

Însă poziţia merge dincolo de romi, continuă Europe1, adăugând că în opinia preşedintelui este vorba, înainte de orice, de a ţine cont de dificultăţile cu care se confruntă aleşii. "Le înţeleg", a spus el, amintând în trecere că există zone fragile ca Seine Saint-Denis sau Grand Lyon, care găzduiesc cele mai importante populaţii de romi.

Citeşte mai multe despre: romania schengen romania spatiul schengen aderare schengen romi problema romilor tigani romani franta

Hollande şi-a asumat poziţia ministrului Valls cu privire la romi, iar o consecinţă directă a acestei direcţii ferme este că României îi va fi refuzată intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie din cauza neîndeplinirii condiţiilor, potrivit un

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - Incendiul a fost stins / 13 persoane, rănite / Doi pacienţi, la Spitalul Floreasca / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU - FOTO / VIDEO

News.ro acum 34 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 18 minute
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Ministerul Sănătăţii: Patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă

Mediafax acum 41 minute
Ministerul Sănătăţii transmite că patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă. Explozia a avut loc la un centru comercial din oraşul Botoşani.

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 22 minute
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum o ora
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 4 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

[P] Creștem împreună în UE – despre cum s-au dus beneficiile dezvoltării noastre în Europa în buzunarele românilor

HotNews acum 41 minute
O teză care s-a vehiculat cu instistență timp de ani de zile este aceea că românii sunt cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană, alături de bulgari. Ba mai mult, sunt unele voci radicale care susțin că România nu are un beneficiu net de pe urm

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum o ora
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

Martha "reală" din Baby Reindeer dă în judecată Netflix pentru o sumă uriașă. Ce a reclamat femeia FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Femeia din Scoția care s-a identificat ca fiind sursa de inspiraţie din spatele personajului Martha Scott din serialul "Baby Reindeer", produs de Netflix, a dat în judecată gigantul de streaming pentru defăimare și cere o sumă uriașă. După lansarea

VIDEO Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel - JO 2024, tot mai aproape

HotNews acum o ora
Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel, cu 50 de zile înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Paris, informează mass-media franceză, citată de Agerpres. Jocurile Olimpice de la ParisFoto: J.E.E / Sipa Press / Profimedia Cercurile,

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°