În toți acești ani și parcă dintotdeauna, recesiunea a fost zugravită catastrofic, aproape în concurență cu războiul. Un flagel al economiei care devine ruinător, deopotrivă și îndeobște, pentru civilizația contemporană. Totuși, pentru a pune lucrurile în ordine și pe scurt, recesiunea nu este cauză, ci doar efect. Recesiunea nu reflectă altceva decât derapajele anterioare ale economiei de la ritmul ei sănătos, normal, de acumulare și creștere.

Mulți economiști erau în extaz, aproape pretutindeni, atunci când economia “duduia”, atunci când piețele financiare creșteau frenetic iar investițiile imobiliare păreau edenice, aproape pe contrasens cu legile rarității. Cauzele recesiunii se află, așadar, la nivelul politicilor care au invadat piețele cu valuri de capital artificial, de credit fictiv promovat de băncile centrale prin dobânzi apropiate de zero sau chiar real negative.

Ne amintim, de exemplu, de celebrul „credit cu buletinul”. Sau de valul de credite ipotecare ce au pus în mişcare industrii întregi, şi chiar economii naţionale. Sau cazul SUA, unde sistemul bancar a expandat nesăbuit creditul, către categorii tot mai largi de debitori, cu ipoteci garantate guvernamental sub sloganul politic „o casă pentru fiecare american”. Fireşte, pentru cei care altminteri nu îşi puteau permite, după cum nu şi-au putut permite mai apoi achitarea ratelor aferente. Sunt binecunoscute creditele acordate celor fără venit, fără loc de muncă sau alte garanţii, credite numite „ninja” – No Income, No Job, No Assets, care au fost tranzacţionate ca active financiare și au primit din partea agenţiilor de rating, în mod uluitor, chiar calificative maxime.

Astfel, “banii ieftini” sunt cei care au deschis cercul (vicios) al dezechilibrelor și ciclul boom-bust. Recesiunea nu este decât cealaltă fațetă a monedei, adică etapa de restabilire a unei structuri economice suste