Proiectul Roşia Montană a fost criticat de aproape toţi eurodeputaţii care au luat cuvântul miercuri în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) a Parlamentului European în cadrul unui schimb de opinii cu Comisia Europeană (CE) privind tehnologiile de minerit pe bază de cianuri, cei mai vehemenţi fiind eurodeputaţii ungari şi cei români de etnie maghiară, potrivit Agerpres.
Dezbaterea, de la care eurodeputaţii români din grupurile S&D şi ALDE au lipsit, a avut loc într-o sală destul de goală, fiind dominată de vocile care au criticat proiectul minier de la Roşia Montană.
Eurodeputatul ungar Csaba Tabajdi, unul dintre puţinii reprezentanţi ai grupului S&D la dezbatere, a cerut CE să nu se ascundă în spatele unor probleme birocratice, să examineze detaliile proiectului şi să răspundă odată pentru totdeauna dacă acesta respectă sau nu legislaţia de mediu a UE. Colegul său Erik Banki din grupul PPE şi eurodeputatul maghiar Laszlo Tokes l-au întrebat pe reprezentantul Comisiei de ce executivul comunitar nu a propus o lege care să interzică complet tehnologia de cianurare în minerit până la finalul lui 2011, aşa cum stipula o rezoluţie adoptată de PE în mai 2010.
Reprezentantul CE la dezbatere a afirmat că linia executivului comunitar este clară în acest dosar, fiind exprimată anterior şi de comisarul european de mediu, Janez Potocnik.
'Există o directivă, directiva privind gestionarea deşeurilor miniere, care a fost adoptată în codecizie, unde a fost aleasă o anumită abordare, care implică stabilirea unor cerinţe foarte precise pentru a ne asigura că deşeurile miniere sunt gestionate în siguranţă în UE. Asta a fost alegerea făcută de colegislatori, asta a implicat acceptarea mineritului de aur cu cianuri cu condiţia ca toate aceste exigenţe să fie respectate şi tocmai acesta este motivul pentru care av