Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pana cand iti mai poti recupera TVA din statele membre UE

Publicat in PHonline, joi 26 septembrie 2013 ·

Potrivit unui comunicat transmis presei de catre ANAF, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat importuri şi achiziţii de bunuri/servicii în alt stat membru al Uniunii Europene, în anul 2012, mai au la dispozitie 4 zile pentru a solicita rambursarea taxei. Iata instiintarea ANAF remisa presei:

"În atenţia contribuabililor – persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat importuri şi achiziţii de bunuri/servicii în alt stat membru al Uniunii Europene, în anul 2012.

Reamintim că persoanele impozabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, stabilite în România, care au efectuat importuri respectiv achiziţii intracomunitare de bunuri/servicii în alt stat membru al Uniunii Europene, în anul 2012, potrivit art. 147^2 alin. (2) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au posibilitatea solicitării rambursării taxei pe valoarea adaugată achitată în acel stat, pană la data de 30 septembrie 2013, aşa cum am prezentat şi în Calendarul obligaţiilor fiscale pe anul 2013 postat pe site-ul ANAF www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili.

Pentru a obţine rambursarea TVA în statul membru de rambursare, persoana impozabilă stabilită în România completează şi transmite, statului membru respectiv, pe cale electronică, prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de ANAF formularul 318“Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusă potrivit art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal.

Perioada de rambursare este de maximum un an calendaristic şi de minimum 3 luni calendaristice.Cererile de rambursare pot însă viza o perioadă mai mică de 3 luni, în cazul în care aceasta reprezintă perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic.

@N_

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 33 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 45 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 33 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°