Fostul vicepreşedinte PNL Hunedoara, Alin Simota, considerat lider al unei grupări care şantaja oameni de afaceri din oraş, a fost trimis în judecată, alături de alţi 13 inculpaţi, de procurorii DIICOT Alba Iulia, care susţin că la cererea acestuia au fost executate acte de violenţă şi răpiri.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Alba Iulia au trimis în judecată, în stare de arest preventiv şi în stare de libertate, 14 persoane, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate, şantaj în formă continuată, cămătărie în formă continuată, trafic de persoane în formă continuată, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în declaraţii în formă continuată, instigare la vătămare corporală gravă.
Printre cei care vor ajunge în faţa judecătorilor se numără omul de afaceri Alin Simota, fost vicepreşedinte PNL Hunedoara şi consilier local la Petroşani, Constantin Cristian Litera şi Cătălin Penciuc, bodyguarzii omului de afaceri, Florin Voicu Micluţă, Silvan Cornelius Toma şi Daniel Dincă.
Alături de aceştia, au fost trimişi în judecată Mihai Eminovici Ciobanu, Ioan Petru Moldovan, Mircea Mihăiţă Varodi, Florin Ioan Muntean, Gheorghe Bota, Zorin Avram, Claudiu Alin Anghelina şi Simina Mirela Litera.
Procesul va fi judecat de Curtea de Apel Alba Iulia, primul termen fiind în 15 octombrie.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2006-2012, cei 14 inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea unor infracţiuni de şantaj şi fapte de violenţă.
Reţeaua acţiona în principal în judeţul Hunedoara, unii dintre membrii acesteia fiind prosperi oameni de afaceri din Valea Jiului, administrând societăţi comerciale şi finanţând activitatea clubului de fotbal Jiul Petroşani, se arată într-un comunicat re