“Totul e permis”, cel mai nou supershow marca Antena 1, ce va avea premiera miercuri, 2 octombrie (ora 20:30), va aduce în faţa telespectatorilor, în cele mai ingenioase probe bazate pe teme de actorie, precum mimă sau pantomimă, nu doar actori consacraţi, ci şi nume cunoscute din sport, muzică şi televiziune, cu predispoziţie către joacă. Prezentator este tânărul actor Alexandru Ion...
■ Jurnalul Naţional: Eşti prezentatorul show-ului “Totul e permis”. Care-i atmosfera pe platourile de filmare? Care-s cele mai amuzante probe, dar cele mai dificile?
■ Alexandru Ion: E o atmosferă destinsă şi plină de râsete zgomotoase şi oameni care zâmbesc larg. Ceea ce e exact pe direcţia emisiunii.
Planul înclinat câştigă cu brio atât titlul pentru cea mai amuzantă probă, cât şi pentru cea mai dificilă. Chiar şi celor care performează le este greu să se abţină de la râsete. Trupa de show este o altă probă foarte amuzantă. Îi transformă pe invitaţi în rockstaruri şi îi invită să cânte la instrumente imaginare.
■ Dacă ai fi fost concurent în acest show, de care dintre probe ai fi fugit?
■ Cred că aş fi fugit cel mai tare de probele în care trebuie să se cânte. Cum e Serenada, de exemplu. Nu-s tocmai confortabil cu cântatul şi plănuiesc să rezolv asta cât mai curând. În rest, cred că mi-ar plăcea teribil de tare să iau parte la oricare dintre probele din emisiune.
■ Au existat incidente, accidente, evenimente neprevăzute la filmări?
■ Incidente, nici vorbă. La accidente a dat Marius Manole tonul atunci când şi-a ciobit un dintre cu microfonul de la Trupa de show. Şi-asta s-a întâmplat doar pentru că emisiunea funcţionează ca o infuzie de energie şi bună dispoziţie.
■ Visai de mic să devii actor. Care ţi-au fost modelele în materie, care erau actorii la care te uitai ca la nişte zei?
■ Cred cu tărie în importanţa