Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motoare turate, în weekend, pe drumul dintre Poiană şi Râşnov

Publicat in News Brasov, joi 26 septembrie 2013 ·

În acest weekend, la Râşnov, va avea loc penultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Trofeul Râşnov va avea loc pe Valea Cetăţii, numele purtat de zona ce leagă oraşul Râşnov de staţiunea Poiana Braşov.

Organizatorii spun că etapa reprezintă unul dintre cele mai atractive decoruri atât pentru piloţii campionatului autohton de viteză în coastă, cât şi pentru fanii români ai motorsportului. Pe lista concurenţilor care se vor alinia la stat se regăsesc 88 de concurenţi. Fanii competiţiilor auto vor avea ce vedea de-a lungul traseului de 4 km, printre maşinile participante regăsindu-se monoposturi, fermecătoare maşini istorice sau bolizi de multe sute de cai putere, iar vremea schimbătoare poate contribui şi ea la spectacolul oferit de protagonişti. „Am continuat relaţia şi parteneriatul pe care le avem cu Federaţia Română de Automobilism şi mă bucură că şi de această dată o să aavem o prezenţă extrem de mare, de 90 de participanţi. Primăria Râşnov se implică alături de Federaţie pentru a continua această tradiţie şi prin implicare financiară şi logistică, în aşa fel încât noi să putem desfăşura acest eveniment în condiţiile cele mai bune”, a precizat primarul Adrian Veştea.

Cursele vor demara sâmbătă, la ora 8.00, pentru această zi fiind programate recunoaşteri şi antrenamentele cronometrate ce vor stabili ordinea de start în competiţie. Cele două manşe de concurs sunt programate duminică, de la orele 12.00 şi 14.00, fiind precedate de alte două sesiuni de recunoaşteri, cu startul echipajelor la 30 de secunde între ele. Festivitatea de premiere va avea loc la Pensiunea Valea Cetăţii din Râşnov, duminică, începând cu ora 17.45.

În acest weekend, la Râşnov, va avea loc penultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Trofeul Râşnov va avea loc pe Valea Cetăţii, numele purtat de zona ce leagă oraşul Râşnov de

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 57 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 25 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 23 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum o ora
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

20°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°