Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama unei adolescente. Corina, o fată de numai 15 ani, a renunțat la viață după ce a văzut câtă tristețe e în jurul său

Publicat in 7Est, joi 26 septembrie 2013 ·

Corina, o fată de numai 15 ani din Botoșani, a strâns atât amărăciune în suflet încât s-a agăţat de o creangă cu copac cu cordonul de la geacă şi şi-a luat viaţa. Criminaliştii sosiţi la faţa locului, în pădurea Hudum, la o căutare asupra ei au găsit băgat în bata blugilor un caiet. Acolo, adolescenta şi-a explicat gestul către cei care i-au dat viaţă.

Deşi a fost găsită la scurt timp după tragicul incident, tânăra care a ales să-și pună capăt zilelor nu a mai putut fi salvată de cadrele medicale ale echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), ajuns la faţa locului. Din nefericire medicii nu au putut decât să constate decesul.

Adolescenta şi-ar fi motivat gestul în biletul de adio pe care l-a scris pentru părinţii săi. Surse din Inspectoratul de Poliţie Judeţean susţin să motivul care a împins-o pe fată să recurgă la acest gest extrem au fost tocmai neînţelegerile cu cei care i-au dat viaţă.

„La faţa locului am găsit o femeie care era în stop cardio respirator prin spânzurare cu semne de moarte instalată şi nu a necesitat manevre de resuscitare”, a declarat Daniela Amarandei medicul de pe ambulanţă.

Imaginile din pădurea de la Hudum erau şocante, spun jurnaliștii de la Botoșăneanul. O tânără care pare să nu fi ajuns nici măcar la vârsta majoratului era atârnată fără vlagă de o creangă de copac. Acolo, fără nimeni în apropiere şi-a găsit sfârşitul, a avut ultima străfulgerare de viaţă.

Cel mai probabil că amărăciunea care a chinuit-o şi a determinat-o să facă pasul nefast a fost mai puternică decât dorinţa de a trăi. A avut nevoie de foarte mult curaj să-şi ducă planul la bun sfârşit, dat fiind faptul că, distanţa de la sol la creanga de care şi-a agăţat cordonul de la geacă era extrem de mică, iar fata a rămas cu genunchii îndoiţi.

Criminaliştii au găsit asupra

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 7 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°