Mîncărimea – mîncărimea face să te scarpini, chiar şi în momentele cînd s-ar cere să arăţi că te deosebeşti de pisică cîine şi de cîine, care se expun fiziologic fără pudoare.
Mîncărimea de a fi la televizor 24 din 24 de ore te face să intri în direct prin telefon, de undeva, din buza Mării Nordului, şi să sporăvăieşti cîte-n lună şi-n stele cu moderatorii, a căror meserie tocmai în asta constă, de a sporăvăi sau, pe limba lor, de a tocşăi.
Tu, însă, premier fiind, ai alte treburi decît aceea de a sta la taclale la gura camerei de luat vederi, ca la gura şemineului, pe vremuri, cuconiţele înşelate de soţi cu fata-n casă.
S-a priceput, desigur, că m-am referit la intervenţia Tv prin telefon a premierului Victor Ponta, aflat peste hotare, tocmai la Helsinki, într-un efort de a fi şeful statului înainte chiar de a candida la prezidenţiale.
Printre alte lucruri abordate la un taifas de bere, cînd discuţia sare de la un subiect la altul, după cum intră cineva în bodegă, a venit vorba şi de sesizarea făcută de Traian Băsescu la Curtea Constituţională în legătură cu Legea Referendumului.
Mărturisind a nu ştiu cîta oară veselia-i iresponsabilă, Victor Ponta a îndrugat deja cunoscutele clişee despre Traian Băsescu.
— Nu ne lasă să lucrăm (pe el şi Famiglia, desigur), abia aşteptăm să plece, ne sabotează (pe noi, PSD-eleii!).
Dacă ţinem cont că tot pe această chestiune a mai îndrugat aceleaşi lucruri şi după ce, întors din noua excursie peste hotare (nu văuuse Finlanda, avea nevoie s-o bifeze!), Victor Ponta s-a dat pînă a ameţit în scrînciobul televiziunilor, desluşim (e drept nu fără un anume efort de a orîndui bălmăjeala) că pe Victor Ponta îl încurcă rău, rău de tot, gestul prezidenţial.
De ce?
Pentru că se conturează riscul ca hotărîrea USL de a pune Referendumul pentru noua