Asociaţia Română a Băncilor (ARB) va suţine demersurile autorităţilor pentru buna organizare şi funcţionare a viitorului Tribunal Comercial, care urmează să judece procesele privind clauzele abuzive din contractele de credite, însă dacă va ajunge la concluzia că nu sunt protejate în egală măsură interesele băncilor şi ale clienţilor va promova varianta iniţială, respectiv recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Comunitatea bancară va urmări cu atenţie procesul înfiinţării Tribunalului specializat şi îşi exprimă disponibilitatea de a sprijini eforturile autorităţilor pentru buna organizare şi funcţionare a acestuia. Totodată, în condiţiile în care comunitatea bancară va ajunge la concluzia că nu se creează cadrul protejării, în egală măsură, a intereselor clienţilor şi instituţiilor de credit, Asociaţia Română a Băncilor va continua să susţină şi să promoveze propunerile iniţiale ale sistemului bancar, astfel încât instanţa de recurs să fie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată într-un comunicat transmis de ARB. Guvernul a decis să nu mai amâne aplicarea prevederilor legislative privind denunţarea clauzelor abuzive din contractele de credite, astfel că litigiile de acest tip vor putea fi judecate începând cu 1 octombrie, iar Tribunalul Comercial, care va fi înfiinţat, ar putea să fie implicat în astfel de litigii. Banca centrală a transmis Ministerului Justiţiei un rezumat al studiului de impact privind procesele colective, arătând că acestea ar putea avea un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale băncilor, dar nu ar exista riscul să afecteze stabilitatea financiară a sistemului.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.09.2013
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) va suţine demersurile autorităţilor pentru buna organizare şi funcţionare a viitorului Tribunal Comercial, care ur